Sergiu Cioiu: „Manelele fac deliciul mitocanului român, care s-a înmulțit de la Caragiale încoace”

A venit berea, a venit și el, l-am și recunoscut. M-am gândit că sunt oameni pe care-i recunoști oricând, după urmele pe care le-au lăsat în tine. Iar în mine omul ăsta lăsase urme. Am dat mâna, s-a așezat la masă, a cerut un Cinzano (mai rafinat decât mine, mi-am spus) și am început să vorbim ca și cum ne-am fi despărțit cu o seară în urmă. Nimic forțat, nimic șchiop, nimic protocolar. A scos din geantă o carte și un dublu CD, le-a așezat pe masă și a început, fără grabă, meticulos, să-mi scrie o dedicație. Cartea se numește „Nu știm aproape nimic – Pușa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu”. Deci Sergiu Cioiu.

În peisajul artistic al anilor ʼ60, ʼ70 și la începutul anilor ʼ80 (ai veacului trecut…) Sergiu Cioiu făcea o figură aparte. Era special. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, Sergiu Cioiu a ales o cale mai puțin umblată a artelor spectacolului (acum îi zice show biz, dar nu-i deloc tot aia). A ales calea poeziei însoțite de muzică (sau a muzicii însoțite de poezie). A avut succes. Nu un succes de stadion, în schimb unul consistent, de conținut, nu doar de formă. De-a lungul vremii, Sergiu Cioiu a cântat/ recitat versuri de Cezar Baltag, George Călinescu, Miron Radu Paraschivescu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Romulus Vulpescu, Nina Cassian, Bacovia, Minulescu… Lista continuă, dar ăsta este nivelul. Cam cum erau (și sunt) cântările lui Cioiu? M-am gândit că cel mai exact și mai simplu se poate spune că pe acest artist nu s-a gândit nimeni să-l tocmească să cânte la vreo nuntă…

Acum, în 2016, Sergiu Cioiu s-a întors în România (locuiește, din 1983, în Canada) pentru un turneu în cadrul căuia a lansat cartea mai înainte pomenită, însoțită de un dublu CD care conține „nucleul dur” al repertoriului său. Ambele, și cartea și CD-ul, sunt editate de Editura Ars Longa din Iași. Cu CD-ul și cartea în „desagă”, Sergiu Cioiu a descins la București, la Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Cluj, Brașov.

Pușa Roth, inițiatoarea și autoarea dialogului cu Sergiu Cioiu, este realizator radio și o expertă în nobila (și aproape uitata) artă a dialogului, dovadă multele volume de gen publicate în ultimii 15 ani.

„Pentru că acum lumea a renunțat la scrisoare, apoi la telefon și a cucerit sau a fost cucerită de o altă lume, cea virtuală, întâlnirea mea cu Sergiu Cioiu, cu artistul, cântărețul și compozitorul, se datorează internetului. Eu l-am redescoperit, domnia-sa m-a descoperit și așa, ignorând distanțele geografice, am legat o prietenie, evident virtuală și ea, dar care ne-a ajutat să deschidem alte porți ale cunoașterii. Sergiu Cioiu, un artist a cărui voce a rezistat la proba timpului, un bărbat elegant, distins și cu o mare disponibiulitate sufletească.” – Pușa Roth.

Secvențe:

„Visul unei lumi fără granițe («Imagine», John Lennon), fără hotare este doar un cântec frumos, un îndemn utopic, nimic mai mult. O lume fără hotare devine o utopie globalistă, nimic mai mult…”

„Multiculturalismul pare a fi o idee generoasă pentru că ar permite etniilor să se afirme, păstrându-și limba, cultura, obiceiurile, tradițiile, dar în felul acesta etniile se pot ghetoiza, devenind mai puțin apte în a se asimila majorității.”

„Ne-am învățat cu două-trei vedete cu care se merge la sigur, cu câteva siluete feminine care au sex-appeal, cu câțiva cântăreți care cântă tare, frumos și cu neostoită convingere tot felul de texte mediocre, uneori imbecile și, de cele mai multe ori, melodii și aranjamente kitsch care, culmea, plac celor al căror gust a fost modelat, în timp, tiptil, de acești difuzori – care sunt siguri că numai ei știu care e gustul publicului și ce merită a fi difuzat.”

„Manelele fac deliciul mitocanului român, care s-a înmulțit de la Caragiale încoace.”

În anii din urmă, Sergiu Cioiu a propus unor vechi prieteni de-ai săi, astăzi ba miniștri, ba directori de instituții culturale, mai multe proiecte. Adică despre muzică și poezie, că la asta se pricepe. De cele mai multe ori n-a primit nici măcar răspuns. Felul acesta de vorbire în gol ar fi descurajat pe oricine. Pe oricine, dar nu pe Sergiu Cioiu. Îți trebuie multă credință ca să nu te dai bătut. El o are și are în lucru un nou proiect, pe texte de Nichita Stănescu: „Arca Necuvintelor”. Îl vom vedea întrupat? Îl vom vedea jucat/ cântat pe o scenă în România?

Suntem în anul 2016, la o terasă, în pragul verii.

„Va fi ce se cuvine…” – îmi spune. Tare aș vrea să aibă dreptate, deși cred din ce în ce mai puțin că ni se mai cuvine ceea ce se cuvine…

P.S. 1

O sugestie:

P.S. 2

Și, fiindcă așchia nu sare prea departe de trunchi, merită să vizitați și:

http://www.leonardconstant.com/

adică pagina lui Léonard Constant, fiul lui Sergiu Cioiu